marți, 5 aprilie 2011

Elegia ultimei iubiri...


Aceste nopţi de insomnie,
Aceste pauze-n destin,
Ţi le dedic, pe toate, ţie,
Cu toată moartea ce-o conţin.

... Iar dacă aş cădea departe,
Cu tot acest prăpăd al meu,
Eu m-aş ruga şi peste moarte
De grija ta, lui Dumnezeu.

Nici nu prea ştiu cum ţi-este bine,
Să fie zgomot sau deşert?
Să-mi amintesc sau nu de tine,
Să mă mai ierţi, să te mai iert ?

În insomnia mea de noapte
În rătăcirea mea de zi
Ţi-aud şi pasi, ţi-aud şi şoapte
De parcă ne-am şi întâlni.

Mă rog de Dumnezeu cel Mare,
În ochii căruia mă uit,
Să-mi dea un drog de vindecare,
Să pot sa dorm, ca să te uit ">

29 de comentarii:

  1. 1. am de facut una bucata mentiune- strig cu foc pentru ca asa sunt eu, focoasa...
    2.autorul poezieie este maria sa laurentiu, deci dai berea!!!

    revenind la poezie este absolut superba, am citit si recitit o noapte intreaga incercand sa inteleg ce este mai de pretuit...sentimentul de iubire in sine, pentru o persoana, sau iubirea de iubire...la nesfarsit, mereu de la capat, fara striatii si compelexe ale unui suflet ranit mult prea devreme, fara nevoia de a explica nimik
    si din nou ma gandesk la sentimentele pe care le traiesck si mi se pare ca sunt binecuvantata, pentru ca simt, pentru ca pot sa simt si pentru ca o iau de la capat...adika pot

    RăspundețiȘtergere
  2. draga mea , am tot vorbit despre iubirea neconditionata , e minunat pentgru cel care iubeste, stiu ca cel care simte , care poate face asta (pt ca aici aflindu-ne, nu e optional , simt sau nu ...)
    Din nou iti spun ca efectele alegerilor noastre ne revendica la un momennt dat , insa sunt ale noastre , iar noi suntem liberi sa iubim sau sa fim nefericiti, intr-o mare masura depinde de noi.

    berea , te astept , deci oficial iti spun ca o ai.

    cit despre strigat , fiecare e liber sa faaca ce doreste , safie unde si cu cine poate sau doreste.
    O seara senina sa ai , te pup.

    RăspundețiȘtergere
  3. seri senine am, slava domnului, cu somnul este mai greu...probabil ca singuratea este cea mai mare dovada de egoism din partea ta insuti!
    ...ce sa spun, la acest capitol eu dau lectii si la fel mai stiu pe cineva, ca veni vorba de asumare...glumesk
    ...ce sentimente ne cuprind cateodata, asemenatoare leului care vaneazasi in acelasi timp, paradoxal,asemeni caprioarei care ciusdita isi asteapta ireversibilul sfarsit...
    nu inteleg si nu am sa inteleg niciodata de ce iubirea poate sa doara...de cele mai multe ori
    candiubesti rational nimik nu doare, doar racesti...

    RăspundețiȘtergere
  4. Nimic din tot ce-ar fi sa fie,
    in zari de minus sau de plus,
    nu mi se poate spune mie,
    atat cat te-am pastrat de sus.

    Pentru imaginea curata
    la care am visat in doi,
    ninsoarea chiar e-un fel de pata,
    iar floarea de cires noroi.

    Ca pe o rodnica greseala
    te port in fiecare gand,
    spre insomnia mea finala
    pe care ti-o dedic plangand.

    Si-mi pare o complicitate
    si-mi pare vina si pacat,
    obisnuitul fapt ca poate
    in alte lumi ai respirat.

    Ma doare fiecare veste,
    ma doare ziua fara vesti,
    nimic posibil nu mai este,
    dar tu, iubito, unde esti?

    Si, ca sa scap macar de plansu-mi,
    ca sa ma pot elibera,
    va trebui sa cred eu insumi
    intr-o minciuna de a mea.

    Voi spune ca ai fost o fata
    dintr-un roman mai nou al meu,
    cu personaje de-altadata,
    cu El si Ea si Dumnezeu.

    Si dandu-ti libertatea tie,
    am sa afirm cu mult curaj,
    ca, de atata insomnie,
    te-am omorat ca personaj.
    continuarea superbei poezii, de care eu nu ma mai satur

    RăspundețiȘtergere
  5. Celi, daca ai atins iubirea aia totala , alegi ca cel pe care il iubesti sa fie fericit, il iubesti oricum , fara sa astepti.
    asa o vad eu azi ...
    cu poezia... ma abtin de la comentarii , spun doar ca poetul nu a tins iubira aia divina de care vorbeam mai devreme...nu sunt de acord cu atiita tristete, dar am trecut pe acolo si stiu cum e...

    RăspundețiȘtergere
  6. iubirea? nemarginire si pescarusi...totul...cred ca paunescu nu ar fi putut scrie si creea asa daca nu ar fi uiubit profund si divin
    ...stii??? universul comploteaza impreuna cu tine...mai ales cand iubesti
    ma mai suporti????

    RăspundețiȘtergere
  7. Offf , cine l contesta pe paunescu draga mea, mai ales ca la sfirsit a eliberat si persoana si iubirea ,e oopinia mea , am zis ca e trista , chair daca o iubesc si am ales sa o postez.
    Am tot citit poezii superbe in care se plinge iubirea , din pacate... Nu cred ca ar mai fi iesti atitea rinduri minunate daca toti poetii erau fericiti...
    Si din pacate nefericirea , ne inspira.dar si fericirea.

    RăspundețiȘtergere
  8. Draga Nina,

    Sper ca esti bine, iar in cazul ca a venit o tristete ai reusit sa o alungi. In discutiile cu tine insati vei vedea ce bogatie sufleteasca ai reusit sa aduni.

    RăspundețiȘtergere
  9. Mutumesc din suflet pentru gindurile tale venite din inima. Sunt bine , si dupa ziua de miine viata mea va avea cu siguranta alte nuante.
    Nu stiu daca ai plecat din Bucuresti , miine si poimiine voi ajunge si eu pe acolo .
    Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nina, iti doresc ca viata ta sa ia cele mai frumose si dulci nuante.

    Miine dimineata, la ora 6, plecam din Bucuresti, dar voi lua laptop-ul cu mine. Sper sa functioneze! Deja am facut un sondaj de memorie pt Internet Cafe-urile acelui oras. :) :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Sărbători cu împlinire ţie şi musafirilor tăi.

    RăspundețiȘtergere
  12. LUMINA INVIERII SA STRALUCEASCA IN SUFLETUL TAU !
    SARBATORI FERICITE TIE,FIICEI TALE SI DE CE NU,SI LUI MUCHI !
    CU DRAG ELENA.:)

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga Nina,
    Iti doresc Sarbatori Fericite, tie si celor dragi.
    Aceleasi urari bune tuturor prietenilor tai de pe blog.

    RăspundețiȘtergere
  14. Va multumesc mult pentru gindurile voastre. Si pentru ca mi-ati fost alaturi in clipe grele.
    Da, precum spuneam , viata mea a capatat alte nunate si alt sens dupa ziua de marti.
    Va doresc ca lumina acestei sarbatori sa va calauzeasca si sa v aduca linistea si implinirea de care avem cu totii nevoie.
    Sarbatori cu Lumina alaturi de oamenii pe care ii iubiti!

    RăspundețiȘtergere
  15. Draga Nina, cred ca acest Marti a insemnat un prag, sau o rascruce. Iti doresc sa fii fericita pe noul drum.

    Multumesc mult pentru urarile bune.

    RăspundețiȘtergere
  16. Draga Nina,

    Daca viata ta a capatat nuante si sensuri noi, asa cum spui, sper ca sunt benefice si ca le simti asa ! Daca inca nu esti sigura, reaminteste-ti ca "orice sut in fund e un pas inainte" - nu e prea eleganta formularea, dar e sugestiva si sper ca ai zambit :) !
    Orice schimbari apar , sa nu uitam ca in mare suntem tot noi si ca nu ne schimbam peste noapte, chiar daca simtim ca ceva e altfel. De fapt ne adaptam esenta fiintei incontinuu, evoluand. Sau cel putin asa ar trebui sa fie :).
    Iti doresc "tranzitie" usoara spre noua viata, desigur mai buna!
    Paste fericit!

    RăspundețiȘtergere
  17. Nina draga, iti doresc ti si celor dragi tie, un Paste luminos.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  18. nina maria dumitru24 aprilie 2011 la 00:44

    Paste fericit dragii mei!!!
    Hristos a inviat!
    Va multumesc pentru gindurile voastre bune.
    Oachi, ai mare dreptate. Sa stii ca am incercat toata viata sa fiu eu . Abia acum imi iese , si din fericire niciodata nu e prea tirziu.

    RăspundețiȘtergere
  19. ADEVARAT A INVIAT!

    Paste Fericit!

    RăspundețiȘtergere
  20. Nina, in limba engleza este o expresie "It is a blessing in disguise", care s-ar traduce prin "Este o binecuvintare deghizata in rau".

    Prieteni ai nostri buni ne-au vorbit despre experiente de viata, cind au fost aruncati in mari suparari, ca apoi sa-si dea seama ca aceste suparari i-au salvat de la greseli pe care le-ar fi facut. Au urmat evenimente fericite, de care se vor bucura pt restul vietii.
    Uneori viata are o intelepciune pe care noi nu o intelegem in acel moment.

    RăspundețiȘtergere
  21. Sarut mainile, Nina.
    Hristos a inviat.'
    Paste binecuvintat.

    RăspundețiȘtergere
  22. Ai scris mereu f frumos. Nu am uitat curatenia gindurilor tale. M-a impresionat afectiunea cu care vorbesti tuturor, mi-a fost rusine cind in primavara lui 2009 - la inceputul ei - pe un alt blog s-au scris - poate nu voit - ginduri putin mai grele si nemeritate. Am ramas insa cu ...cele de sus. Si inca...zilele viitoare cind am o farima de timp sa-ti mai marturisesc ceva. Numai bine faci.

    RăspundețiȘtergere
  23. Sarut mainile, Nina.
    La inceputul verii trecute eram pe un tarm de mare, intr-o noapte, dupa o petrecere mare, apoi alta mai mica, o alergare pe plaja, m-am aruncat in apa pe la ora 3 si am inotat, pina m-am lovit de un trup parasit de viata. Mi-a fost teribil de greu sa revin pe plaja, l-am luat dupa mine si pe acel nefericit. Am gasit o gamandura de care m-am tinut si l-am tinut.Cred ca asta m-a salvat. Asa... in taria noaptii, intre valuri, mi-am amintit de cit de frumos scriai, de rugaciunile tale pt altii, de cheia casutei primita si de la tine, de tastatura ta care iti facea probleme, de suferintele purtate si trecute. Sunt lucruri pretioase care nu trec.
    Atunci, acolo, m-am rugat si eu pt tine...asa cum ai facut si tu pt altii.
    Numai bine faci.

    RăspundețiȘtergere
  24. Valin,iti multumesc mult pentru gindurile tale , sa stii ca nici eu nu te-am uitat.Intre timp am aflat ca unii oamenipe care eu mi-am permis sa -i judec , fara sa cunosc prea multe lucruri , au fost oameni care in clipe cumplite mi-au oferit mina lor fara a-mi cere ceva in schimb.
    S-au schimbat multe de atunci, insasi faptul ca eu nu mai judec oamenii , ci ii iau ca atare e un semn ca drumul pe care sunt azi e cel autentic. Intre timp a trecut un an in care am divortat , am plins , am sperat am iubit.
    Astazi am incheiat oarece calcule sau socoteli cu vremuri mai mult sau mai putin recente si sunt sigura de un lucru : Ca Dumnezeu ne iubeste. Trebuie doar sa constientizam asta.
    Sper ca esti bine si ca ti-e bine . Si te mai astept sa -mi spui despre tine . Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere
  25. Sarut mainile, Nina.
    Iti multumesc de raspuns.
    Cred ca esti prea aspra cu tine, poate doar ai vrut sa intelegi oameni si situatii, nu sa judeci. Imi pare rau de suferinte, nu sunt mari, sunt uriase. Inteleg. Desi glumesc eu spun ca "un sut in fund e ...cel putin ..un pas inainte". Multumesc de invitatie, desigur o voi onora. Numai bine faci.

    RăspundețiȘtergere
  26. Adevarat, a inviat!...am inviat:)
    Din suflet cele bune tie si tuturor celor care te viziteaza cu drag:)
    Sa fii iubita, Nina:)

    RăspundețiȘtergere
  27. Nina draga, daca vrei, ti-am lasat la mine pe blog, o leapsa :)

    RăspundețiȘtergere
  28. Interesanta leapsa , Lotus, o sa raspund imediat ce am timp.

    RăspundețiȘtergere